Fluturii schimbarii

TEXT LUAT DE AICI : http://www.damaideparte.ro/

“Nu sunt un om tocmai linistit”, imi marturisi el cu un ton de avertisment. 

I-am zambit: “Nici eu.” 

“Adica?” ma intreba el. 

“Adica sunt senina in sufletul meu, insa imi plac schimbarile si le provoc des. Asa simt ca sunt vie, ca traiesc, ca pot face lucruri, intelegi?… Bineinteles ca nu e usor de trait cu mine, trebuie sa ai inima tare, rezistenta, asa zice sotul meu.” 

“Esti maritata?” intreba el mai mult ca o concluzie. Se uita fix in ochii mei, cautand parca ceva. 


I-am raspuns cu blandete. „Nu mai cauta. Intreaba-ma direct.“ 

„Ce sa te intreb?“ 

„Ce vrei.“ 

„Ce visezi acum? Ce schimbari vrei sa faci?“

“Hmmm, ti-as putea vorbi ore in sir. Lasa-ma pe mine, spune-mi tu, la ce visezi acum?” 

„Si eu ti-as putea vorbi ore in sir”, zambi el retinut.

Am tacut amandoi. Ma gandeam la cum stateam noi doi acolo, doi straini pe peronul unei gari, balanganindu-ne picioarele incaltate in sandale pe scaunele de plastic rosu si omorand cele 40 de minute cate avea trenul intarziere. 

El avea o geanta mica de voiaj, rosie, iar eu o valiza compacta, albastru inchis. Daca as fi fost un strain, as fi zis ca geanta rosie e a femeii si valiza mare albastra, a lui. I-am zis si lui. A suras, apoi a combatut: “Bine, e stiut ca femeile cara dupa ele mai mult bagaj decat barbatii.” 

„Imi zici?“ ma intreba el brusc, rugator. 

„Ce anume”, am tresarit, speriata un pic de tonul rugator din vocea lui. 

“La ce visezi.”

La atatea… la schimbari de tot felul, la inceputuri, calatorii, oportunitati… de unde as fi putut sa incep? 

Il intreb: “Stii filmul The Bucket list? Hai sa facem amandoi o lista cu visele noastre si sa ne oferim o vreme sa le implinim, ce zici?”